VOINEȘTI cuprinde satele: Voinești, Gemenea-Brătulești, Izvoarele, Lunca, Manga, Mânjina, Oncești și Suduleni. Situata în partea de NV a județului, are o suprafața foarte mare, 80,8 km², cu relief deluros, specific zonei subcarpatice, străbătut de apele Dâmboviței și Râului Alb.
De la Voinești provine un tezaur de 94 denari romani republicani și emiși în vremea împăratului Augustus (31 i.e.n.) – 14 e.n.). La 500 m E de Voinești, pe terasa joasa a Dâmboviței, în punctul „Cetățuie” se afla o fortificație de pământ similara celor de la Dămăroaia și Ciurel (sec. VI-VII e.n.). În apropiere au fost găsite urme de locuire din sec. II-III e.n. și sec. VIII-X (civilizația româneasca timpurie)
Este un sat vechi de moșneni, vestit prin pomicultura practicata aici.
Întrucât sunt mai multe sate cu acest nume în Muntenia, este greu de stabilit data primei apariții în doc. Satul exista în mod sigur în vremea domniei lui Mihai Viteazul, când au loc primele tranzacții de pământ : la (1593-1599) Oana din Voinești vinde delnița cu un rumân la Botești, iar la 20 IX 1597 Dragomir devine proprietarul unei livezi si a unei delnițe din Valea rea, cumpărate de la Oancea si Stanca ; cu același prilej se vinde si o delnița la lunca(viitorul sat Lunca)
În secolul XVII majoritatea locuitorilor au rămas moșneni dar tranzacțiile de ocine si delnițe din sat au continuat ; la 18 VII 1627 un anume Mihai – care avea doi rumâni în Voinești – i-a vândut lui Hrizea mare logofăt, fiind „niște oameni slabi si săraci” ; boierul le-a dat 35 de unghi „de si-au cumpărat vite sa se hrănească, ca sa-i fie vecini” Peste câteva zile , Hrizea mai cumpăra un rumân care fugise de sărăcie în Transilvania, de unde l-a adus Hrizea. Boierul Hrizea a continuat sa achiziționeze ocine cu rumâni pana în 1637, când avea peste 20 de rumâni. La 9 I 1643 partea lui Hrizea a intrat în stăpânirea m-rii Radu Voda.
Cei mai mulți locuitori si-au păstrat libertatea si ocinile : în a doua jumătate a secolului XVII un alt stăpân în sat a devenit Radu Crețulescu logofătul (doc. Din 1672 si 1677)
La mijlocul sec. XVII diferențierea sociala era deosebit de pronunțata, existând moșneni care aveau rumâni în sat ; la 23 XII 1661, patru moșneni vând, astfel lui Radu Crețulescu logofătul patru rumâni si o jumătate de delnița. Acesta a continuat sa cumpere parți din sat si în ani următori, iar la 1709 Iordache Crețulescu isi mărește moșia. La 15 I 1719, Matei Crețulescu a lăsat partea sa din Voinești cu rumâni urmașilor săi (existau deci doua parți ale fam. Crețulescu).
La 01 XII 1746 partea lui Iordache Crețulescu cel vornic a intrat în stăpânirea mitropoliei, caria i-a fost dăruita de Zoița Crețulescu si de Safta Brâncoveanu, fosta soție a lui Iordache Crețulescu, la moartea acestuia. Dania a fost întărita la 01 III 1747 iar la 23 VI 1749 Ianache Halepliu, vornic de Târgoviște, primea ordin sa împartă moșia intre proprietarii: mitropolia, m-rea Radu Voda si restul si restul moșnenilor.
Moșia mitropoliei era destul de mare, o treime din hotarul satului care avea o lățime de circa 5 km (2508*2394*2394 stânjeni), avea trei roti de moara, dar era lipsita de rumâni, care fuseseră eliberați.
În sec. XVIII, la 1785, la cererea locuitorilor din Voinești,Cândești si Dragodănești, se ținea la Voinești, pe moșia m-rii Radu Voda, un târg saptamanal.
În fondul Mitropoliei se găsesc numeroase documente relative la situația locuitorilor în sec. XVIII-XIX. Intre proprietarii de aici sunt amintiți: Gheorghe cupețul, fiul lui Vasile abagiul , care face o danie mitropoliei (28 I 1730) ; Dumitrasco, fiul lui Radu Turcu (03 V 1742) ; Grigore fiul lui Dumitru Cocos din Târgoviște (02 VII 1743) ; Șerban Fusca (11 X 1748) etc.
În secolul XIX apar alți proprietari: la 23 IX 1841 clucerul Nicolae Cardolos cumpărase la mezat partea lui Stefan Voinescu paharnicul; la aceasta data își împarte moșia cu slugerul Diamandi Carpinisanu. Ca topic e amintit Lacul cu Rogojina. La 28 IV 1844 Constantin Bolintineanu vinde partea sa aceluiași Diamondi Carpinisanu cu 3400 lei
Ca si alți clacași de pe moșiile boierești si manastiresti, si cei din Voinești au avut numeroase pricini cu proprietarii si arendașii : la 02 VII 1832 clacasii se plângeau generalului Kiseleff împotriva abuzurilor si jafurilor savarsite de arendașul Costache Margarit; la 10 I 1834 arendașul arata ca locuitorii nu se supuneau la plata datoriilor propietatii si cerea intervenția dorobanților.
La 1864 au fost împroprietăriți 105 locuitori dintre care: doi fruntași, 30 mijlocași, 45 pălmași si 25 numai cu loc de casa.
Comuna Voinești a fost una dintre primele centre ale cooperației romanești, prin băncile populare infinitate aici. Într-o lucrare relativa la aceasta problema se spune ca satele Voinești si Bezdead ocupau locul unu în istoria cooperației romanești prin băncile populare infinitate în 1893. La 1912 comuna Voinești era reședința de plasa, avea judecătorie, oficiu poștal si un spital de pelagroși.
Livezile de pomi fructiferi din Voinești sunt amintite în documente inca din secolul XVII : la 12 II 1685 sunt menționate „livezile cele mari” : la 08 III 1718 „livada din Vărsături” etc.… ceea ce dovedește vechimea pomiculturii în aceasta regiune. Ilustrativ pentru extinderea pomiculturii în secolul nostru este faptul ca la 1920 livezile de pomi ocupau 152 ha de pământ; se cultiva de asemenea porumb(174 ha)
În cadrul stațiunii experimentale pomicole, înființata la 01 I 1950, având 120 ha livezi s-au realizat celebrele soiuri de meri ”Frumosul de Voinești” si „Deliciosul de Voinești”, soiurile de peri „Timpuriul de Dâmbovița”, „Republica” si „Aniversarea ”precum si soiul de prune „Tutun dulce”. În 1976 stațiunea pomicola a primit pentru a patra oara „Meritul agricol” clasa I, pentru rezultatele remarcabile obținute în 1975 :18760 kg fructe la hectar.
Secția de industrializare a fructelor: distilării, liceul horticol si atelierele de artizanat polarizează activitatea acro-industriala a întregii vai superioare a Dâmboviței.
Populația : la 1810 – 141 locuitori cu 39 case ; la 1835 – sunt trecute doua sate Voinești având 82 si 36 gospodarii ; 1838 – 130 familii cu 494 locuitori ; la sfârșitul secolului al XIX-lea 900 locuitori (împreuna cu Burlănești) ; 1912 – 1253 locuitori ; 1930 – 1321 locuitori.
Școala a fost înființata în 1843, funcționând cu o frecventa destul de slaba (6 elevi) în casa învățătorului, deoarece localul construit din nuiele era neterminat. Un an mai târziu, școala era construita după modelul tip cu doua odăi si o sala. La reînființarea sa în 1857 se repara casa de sfat unde a funcționat pana aproape de sfârșitul secolului XIX. În 1882 învățătorul Iosif Voiculescu a fost destituit din funcție din pricina neglijentei si a slabei metode de predare.
După 1900 exista o singura școala cu doua posturi de învățător, unde mai târziu, după primul război mondial, procesul de învățământ se extinde la o școala mixta cu patru posturi la șapte clase de învățământ.
În 1928 se încerca si organizarea cursurilor pentru adulți care funcționau cu o frecventa de 24 din 34 de înscriși. Școala avea gradina proprie, unde se cultivau zarzavaturi, precum si un muzeu, cu „obiecte etnografice si minerale”. După 1944 se înființează o cantina si o cooperativa școlara. La 12 IX 1945 s-a înființat gimnaziul unic din Voinești.
Căminul cultural „Căpitan Voinea” s-a înființat în 1939, când se desfășurau cursuri țărănești si de gospodărie, șezători. El a fost reorganizat în 1946.
În satul Voinești exista doua biserici: biserica Sf. Voievozi, reclădita la 1796 de Radu vătaf de pai si soția sa, Neacșa, si biserica zisa a „iobagilor” construita de Mihai Radu Diță logofăt si „boier de neam” la 1857.
BURLANEŞTI a fost un sat vechi, înglobat la Voinești. Numele vine de la un locuitor cu numele Burlan, care trăia la începutul sec. XVII, după cum rezultă dintr-un doc. din 23 XI 1661.
În satul B. (devenit cartier al comuna Voinești) se află o cruce memorială înălțată de cei trei frați Buzești „in zilele lui Io Mihai voievod”. la 1596. Acum crucea se găsește în curtea locuitorului Vasile Toader.
Satul Burlănești nu este amintit în catagrafia din 1810, ; nici în harta rusă din 1835.
GEMENEA — BRĂTULEȘTI. Din p. Mizgana provine un topor plat de bronz de tip Glina (c. Glina sau faza timpurie a c. Tei). Pe teritoriul satului, pe malul Dâmboviței, se află o așezare din a doua epocă a fierului. în masivul păduros dinspre satul Oncești, pe dreapta Dâmboviței, se văd, la locul numit ,,Băile”, gropile din care se exploata în antichitate aurul ; s-au găsit fragmente ceramice din a doua epocă a fierului și din epoca romană.
Satul apare adesea în doc. cu numele de Gemenile sau Gemenele și datează din sec. XVI, de când este amintit în doc. (23 VII 1512—1513). În sec. XVII încep să apară și în acest sat oamenii aserviți 15 I 1627, Stoica, fiul lui Pârvu logofăt din Lazuri, vinde unchiului său, Pârvu logofăt din Jugur, un rumân din Gemenele.
În sec. XVII în sat existau și unii boieri mici amintiți în doc. cu prilejul unor tranzacții, precum Cârstea logofăt (10 II 1650, 23 XI 1661, 3 XII 1665etc.) În aceeași vreme doc. pomenesc și alți stăpâni care aveau aici ocine și rumâni: Hrizea mare vornic (28 IX 1628—1629, 1638) sau Socol Cornățeanu, care a făcut mai multe achiziții la 10 și 25 VIII 1629, când cumpăr două părți ..”dintr-amândouă siliștile satului” (ceea–arată că erau două așezări) de la Preda postelnic,fiul lui Pârvu logofăt din Lazuri, cu 10.000 de aspri.
După 1 650 apar alți stăpâni în sat : Radu_Vărzaru mare armaș, care a cumpărat partea boierilor din Jugur, fiul său. Constantin căpitanul (doc. din 10 IV 1654), Radu Crețulescu mare logofăt (doc. din 8 III 1663 și 15 V 1667) ; ultimul boier — stăpân și în Voinești — avea doinitele lui Țurlea, a lui Gorun,a lui Pădurici și „ocina boierească”. La 26 V 1707 partea lui Radu Vărzaru armașul s-a împărțit între nepoții săi de fiu.
La sfârșitul sec. XVIII și începutul sec. parte din sat a devenit proprietatea lui Pana Negoescu mare logofăt ; soția sa, Safta Negoescu a donat m-rii Sf. Gheorghe din București „atât partea ce au avut de zestre, cit si cumpărăturile ce au rămas de la boierul dumneaei”. Intre m-re, Constantin Vărzaru șl moșnenii care stăpâneau cealaltă parte a satului s-au ivit o serie de pricini cu privire la hotarele moșiei.
La 10 VII 1745 „săracii” de oameni din Gemenea arata domnului cum au fost năpăstuiți de Pană Negoescu care i-a transformat în robi, fiind „Boeriu mare”
Cat timp ce a trăit boierul Pană — arată sătenii — „ne-au fost bine, că ne-am stăpânit moșiile noastre, că-i lucram dumnealui cit îi lucrau și alți megieși dă aici”. După ce au fost dați m-rii Sf. Gheorghe, egumenul a vrut sa-i facă rumâni, amenințându-i că-i vinde Micilor. Domnul hotărăște ca sătenii ,,să fie slobozi de rumânie”, dar moșia să rămână m-rii Sf. Gheorghe.
Din 9 II 1749 ne-a rămas o hotărnicie a celor 107 locuri pe care le stăpânea logofătul Constantin Vărzaru la Gemenea. ; sunt citate numeroase topice precum : Gruiul cu fintina, Groapa Lupului, Piscul Plopului, Valea lui Mușat, Valea Mare, Piatra Albă, Valea Iui Bar, Piscul cu Anin, Merii Gurguieți, etc. După această dată, în zeci de alte doc. aflate la Arhivele statului din Târgoviște, se vorbește de vânzări de locuri la G., unele din ele foste ale fam. Vărzaru.
La 22 III 1755 se arată într-un hrisov că moșneni au primit „partea ce li s-au cuvenit”, dar aceștia au susținut că „hotărnicia nu este bună pentru că nu I le-au dat partea lor cită au de moștenire și de cumpărătoare și le-au dat mai câte puțină și încă la trei dintr-aceștia nu le-au dat nimic”.
La 24 XI 1755 se face o nouă cercetare a moșiei, cu care prilej aflăm lucruri interesante despre; modul de stăpânire a pământului, care era situat ,la munte și câmp”. Locuitorii „din început, de la strămoși, care unde au găsit câte un loc de casă, acolo si-au făcut casă și la alt loc au curat pădurea și și-au făcut livezi de fin, de pomi sau de loc de hrană”. De ,aceea, „care unde au cuprins, acolo au stăpânit, iar ,moșia de pădure, fiind deopotrivă, stăpânesc dea-valma, luându-și fiecare partea după delnițele ce au”. Hotarnici au stabilit că m-rea să stăpânească locui rile pe care le-a cumpărat Pană Negoescu, iar ,.megieșii moșnenii-arași să-și stăpânească livezile, curăturile, căminele înfundate, precum s-au stăpânit de la moși strămoși, înfundate”. Cei care vor fi făcut curături sau „au deschis căminuri” pe locul m-rii urmau sa fie lipsiți de ele. Documentele arată si greutatea de a se face „masă” o moșie de la munte : „fiindcă moșiile de munte nu se aseamănă cu moșiile de câmp ca să se poată face masă. fiindcă este munte și nu este moșia tot deopotrivă”.
Însuși mitropolitul tarii a fost silit, la 24 V 1756, sa recunoască lăcomia egumenului m-rii sf. Gheorghe, arătând ca „hotărnicia cu gresala s-au făcut, caci se făcuse moșia masa m-rii, dar moșiile de munte nu sunt asemenea cu moșiile de campu” ; ca urmare se hotărăște o noua hotărnicie cu 24 boieri.
La 10 III 1780 mai mulți locuitori din Gemenea au reușit sa-l convingă pe domnul Alexandru Ipsilatide dreapta lor, recunoscându-li-se dreptul de a-si stăpânii ”căminurile, livezile, curăturile înfundate, precum s-au stăpânit de la moși strămoși înfundate”
Numeroase doc. din această vreme vorbesc de vânzări de livezi de pomi sau livezi de fin cu meri si nuci, făcute între moșneni 10 IX 1735, 29 I 1705 etc.
La începutul sec. XIX, parte din moșia satului se afla„ în stăpânirea fam. Vărzaru ; la 1817 un alt stăpân a devenit Alexe suditul ; folosind trecerea sa pe lângă dregătorii locali, Alexe „venea asupra (locuitorilor) cu nesuferite și nedrepte cereri de care nu puteau jăluitorii a răsufla”.
La 19 X 1823, „lăcuitorii de la satul Gemenile” se plângeau domniei că, „În vremea trecutei răzvrătiri’, un anume Alexe din Târgoviște, „aflându-să cu putere l-au dărvărit ca pe niște robi ai săi puindu-i de i-au lucrat sumă de zile acolo la moșia Gemenele la cosit la căratul porumbului și la facere de cherestele i acareturi, le-au dat și o sumă de vite dă le-au ernat cu hrană de la dânșii. far-de a le plăti un ban măcar” ; Întrucât nu mai puteau suporta „tiraniile si vrăjmășiile acestui om”, locuitorii cereau „să li se împlinească dreptul lor”, plătindu-li-se cele 1465 de zile lucrate si eraticul a 35 de vite, totul însumând 1737 taleri. Alexe susținea, la rândui, ca i-a scutit pe locuitori. „de n-au plătit la beșlii (la 1821—1822) nici avaetul căzănăritului i prunăritul”, două taxe plătite de cei care făceau țuică, dar stăpânirea a dat câștig de cauză sătenilor împotriva proprietarului abuziv.
La 1864 au. Fost împroprietăriți 90 de locuitori, dintre care : 8 fruntași, 28 mijlocași, 30 pălmași și 24 cu locuri de casă.
La sfârșitul sec. XIX, Gemenea era comună, compusă din trei cătune : Gemenea, Bratu-Oncescu și Capul Coastei, împreună cu care avea 1 249 loc. La 1912 comuna Gemenea avea cătunele : Capul Coastei, Gemenea — Brătulești și Oncești cu o populație de 1 384 loc.
La 1904 la Gemenea existau doi cârciumari și proprietari și 6 alți proprietari „fabricanți de țuică” ; în sat se creșteau multe animale și se practicau pomicultura și lemnăritul.
O mare importanță pentru dezvoltarea regiunii ar fi revenit liniei ferate Târgoviște — Gemenea, proiectată a se construi în 1907, pe valea râului Dâmbovița. Linia avea menirea de a valorifica produsele a 38 localități din jud. Dâmbovița : grâul din zona Dragomirești -Izvoarele, piatra de construcție de la Valea Largă, Valea Mare, Bărbulețu, pietrele de moară de la Pietrari, lignitul de la Gheboieni și Voinești, nisipurile aurifere de la Gemenea și de a transforma comuna Pietrari, unde se găseau ape sulfuroase, într-o stațiune balneară. Pentru această linie ferată, cea mai sigură marfă era lemnul, deoarece, de la Lucieni și până la izvoarele Dâmboviței, existau masive de păduri în care securea nu intrase de mai bine de 100 ani, circa 160.000 ha. păduri de stejar ale statului sau particulare. Linia Târgoviște – Gemenea urma a avea o lungime de 35,5 km, iar prețul construcției era fixat la 65 000 lei/km. Marea răscoală din primăvara anului 1907 a făcut ca linia Târgoviște — Gemenea să rămână în faza de proiect.
Un rol important l-a avut pomicultura, practicată de majoritatea sătenilor, ce a influențat și arhitectura locuințelor.
Se mențin case cu un singur nivel, realizate din bârne încheiate în „virgii”, dar și exemplare pa dojă nivele intre care o construcție de la începutul sec. XIX legată, în tradiția locală de memoria lui Tudor Vladimirescu. Casa are planul locuinței dezvoltate, cu parter și etaj și ca o particularitate distinctă, amintind de arhitectura de Muscel, este prispa în consolă.
Creația populară s-a manifestat cu intensitate în interioarele locuințelor mai vechi păstrându-se inventarul tradițional, bătrânii purtând încă piesele portului autentic, costumele fiind alcătuite din ii, fote, murea, mintean, din dimie, „decorată cu floricele”, cioareci și cămăși pentru bărbați.
Populația : la 1810 — 156 Ioc. cu 50 de case ; la 1835 — 87 gosp. ; 1838 — 141 fam. cu 513 loc (sat mare) ; 1912 — 1897 loc.
Școala a fost înființată la 1339, când funcționa într-o odaie clădită din nuiele. La 1844 școala era construită după planul tip cu două odăi și o sală ; după reînființarea sa, cursurile se desfășurau în casa de sfat, care fusese reparată. La sfârșitul sec. XIX învățământul se desfășura în condiții dintre cele mai rele : într-un local fără geamuri și cu acoperișul deteriorat, învățătorul neachitându-se de obligații.
După primul război mondial interesul pentru dezvoltarea învățământului primar sporește și nevoia de a se construi un local nou de școală cu două săli de clasă se simte tot mai acut, deoarece până acum școala funcționa într-un local cu două săli, închiriat. Tot în această perioadă s-au înființat și cursurile pentru adulți. La 1930 știau carte 50,1% din loc.
La Gemenea se păstrează doua cruci comemorative : una din 1712 (de lângă pod) si alta din 1719 (de lângă podeț), ridicata de Alecu băcanul, precum si biserica de lemn. Toți Sfinții, monument de arhitectură religioasa. După cum rezultă dintr-un doc. din 1816, Caragen vodă dăruise bisericii moșnenești din G. veniturile bâlciului ce se ținea aici de Sf. Nicolae.
IZVOARELE. Sa găsește pe malul sting al Dâmboviței, fiind udat de pâraiele : Mânjina, Izvoarele si Raul Alb și situat pe dealurile : Mânjina, La Podeț, Baltaci, Izvoarele si Râpa.
S-a descoperit un mormânt în cista de la începutul epocii bronzului
Este amintit ca topic la 15 XI 1713, intr-o hotărnicie („din sus de Izvoare”) și la 16 VII 1705 în hotărnicia Sudulenilor („din susul Izvoarelor”).
La sfârșitul sec. XIX era comună compusă din satele Izvoare și Suduleni și avea 1 063 loc. Producea multe prune din care se fabrica țuică, fiind înconjurata de dealuri cu păduri. La 1912 comuna Izvoare avea cătunele Izvoare, Mânjina, Suduleni si Lunca și I 400 loc. La 1830 avea 42 familii cu 171 loc. (doar Izvoarele).
Se păstrează o cruce de piatră din 1742 (in curtea lui G. Nitescu). Căminul cultural „N. Bălcescu” a fost infintat în 1918.
LUNCA este un sat greu de datat : la 20 IX 1597. Stanca din Voinești a vândut o delnița și o lăture din L. lui Dragomir. Satul nu este amintit nici la 1810 nici în harta din 1835.
MANGA. De la Manga provine un topor de grafit neolitic. În zona bisericii satului au fost descoperite două morminte în cista.
Istoria satului nu este prea bogată. Este amintit la 15 VII 1572 cu prilejul unei vânzări. La 1861 i se spune Manga sau Adunați Pietrari. Numele său poate deriva de la un patronim Mangul (amintit la maracineni – Dâmbovița în 1612). Satul nu e menționat nici în 1810. nici în harta din 1335. La sfârșitul sec. XIX era cătun al com. Pietrari.
În cadrul economiei tradiționale, o notă aparte ocupa în trecut confecționatul banițelor, în care locuitorii salului erau specialiști.
Populația : 1838 — 41 fam. cu 175 loc. din care 7 băniceri ; 1930 — 915 loc. cu 236 gosp. La această dată știau carte 64,3% din loc.
Aici s-a născut filologul Vasile Florescu (m. în 1962). autorul unor valoroase lucrări despre : Conceptul de literatura veche (1968) Retorica și reabilitarea ei în filozofia, contemporana (I) 1969 și Retorica, neoretorica ; geneză, evoluție, perspective (1973).
ONCEŞTI. La origine, în sec. XVIII, Onceștii au fost o ceată de moșneni din Gemenea caro au rezistat aservirii. De pildă, la 20 XII 1738, Constantin Vărzaru vindea lui Voicu vătaful din Pucheni un loc Ia Gemenele, situat „printre locurile Onceștilor”. După ce la 20 IX 1735, mai vându-se un alt loc „alăturea cu moșia Onceștilor” ; cu acest prilej, este citat ca martor Gheorghe Oncescu, iar ia 8 XI 1748 Stanciu Oncescu din Gemenele. În sfârșit, la 29 I 1765, Bratu Oncescu era pârcălab la Gemenele.
Satul nu este amintit la 1810, nici în harta din 1835. La sfârșitul sec. XIX, cu numele Bratu-Oncescu, era cătun al comunei Gemenele.
Biserica de lemn din 1814 a fost construită între valea Rudei și Valceaua Bisericii, pe terenul dat de boierii Vărzari. Ctitori : Badea Cojoacă, Stan Parnia, Iancu Vărzaru și alții ; a fost ruinată după 1916 ; zugrăveala din 1857. Biserica face parte dintr-un grup original si unitar de plan dreptunghiular compus. Adenaosul lărgit în fiecare parte cu 0,30 – 0,60 m fata de pronaos si bolti independente deasupra naosului si pronaosului, despărțite printr-un perete plin; pridvor dreptunghiular spațios, sprijinit pe stâlpi si pe undrele (R. Crețeanu)
Se păstrează o cruce da piatră din sec. XVIII în valea lui Bar.
SUDULENI (numit în doc. șl Suptdileni, Sudileni sau Soduleni) este un sat vechi, din sec. XV. După cum rezultă dintr-un doc. din 3 IX 1623, satul exista în vremea domniei lui Vlad Calugarul (1482 – 1495) când Dumitru portarul a dăruit m-rii Valea jumătate din ocina satului, care a rămas până târziu în stăpânirea acestei m-ri.
Mai târziu, la 21 X 1628, parte din sat era a lui Hrizan postelnicul din Barbatesti.
De la 15 XI 1713 ne-a rămas o interesantă hotărnicie a moșiei m-rii Valea, făcută de 12 boieri care declarau : „Deci noi, din porunca măriei sale am mers cu toții acolo, la acea moșie, împreună si cu sluga măriei sale Constantin vel portar și citindu-le cărțile și zapisele și ale unora și ale altora ce au avut, aflatu-s-au partea mănăstirii de moșie, dintru acest sat Sudoleanii jumătate după peste tot hotarul iar ceailaltă parte jumătate de moșie, au rămas asupra megnasilor cu alți părtași ai lor. Şi fiind a lasa moșie a Sudoleanilor câmpul amestecat cu moșia Tătăranilor, dar nu li s-au știut intre dânșii hotarul numai pădurile le-au fost alease, pădurea despre Ialomița din hotarul Pietrarilor până în hotarul Căpriorului au fost toată a satului Sudoleani. Iar pădurea de peste Dâmbovița, cum merge spre Potoc, au fost toată a satului Tătăranii.
Noi am tras aceste moșii, câmpul prin trei locuri din hotarul Căpriorului până în hotarul Voineștilor si al Pietrarilor, fiind toți de față și Sudoleanii și Tataranii, împreună cu părintele Cornilie, egumenul de la sfânta mănăstire Mărginenii și cu părintele Parthenic egumenul ot mănăstirea din Vale. Și așa am găsit cu dreptate și cu voia tuturor ca să fie aciasta mosie câmpul jumătate al Tătăranilor împreună cu parintele Cornilie. egumenul Mărginenilor și jumatate câmpul Sudolineanilor. împreună cu părintele Parthenie, egumenul de la mănăstirea din Vale”.
Localitatea din Suduleni au primit partea de moșie „cea din sus, despre hotarul Voineștilor si al Pietrarilor” Intrucat partea aceasta de moșie era mai buna” cazând siliștea Tătăranilor cea veche si a Sudoleanilor tot intr-aceasta parte de moșie” moșnenii au dat din partea lor 100 de stanjeni m-rii Valea, care stăpânea 825 de stânjeni. „Si am pus pietri despre megiasii din Sudoleani, din apa Dambovitii pe din jos de siliștea Tataranilor cea veche, cum merge asupra Râului Alb si trece peste rau pe din jos pod pana în drumul cel mare în piatra carea s-au pus hotar si apuca alăturea cu drumul pe din sus, din piatra în piatra, pana în piatra care iaste în sus de Izvoara, unde sa hotărăște moșia sudoleanilor cu a Tătăranilor câmpul. Iar pădurea sa înceapă partea manastirii din Vale dintr-aciasta piatra în jos alaturea cu drumul, pe din sus din piatra în piatra pana în hotarul Capriorului ; si acista parte de pădure merge asupra Ialomiței, pana unde sa întâlnește cu moșia Sotangai.
Iară partea megiiașilor din Sudoleani. Care sau dat despre Voinești și despre Pietrari, fac stânjeni 625, (pentru) care li s-au dat și foae iscălită de noi la mina lor, care căte dealnițe li s-au venit intr-aciasta parte de moșie ; si aciastă parte de moșie a megiașilor trece și apa Dămboviței pană în hotarul Sturzeanilor”
M-rea Valea a mai avut diverse pricini de hotar cu Grigore Hrisoscoleu, stăpânul moșiei Brana(doc. din 20 V 1783 și 16 VII 1795). Cu prilejul acestor hotarnicii, sunt amintite : capul porumbiștii, livezile de fan, matca seacă a Riului Alb, etc.
În sat existau în sec. trecute numeroase livezi cu pomi fructiferi, care făceau obiectul a diverse tranzacții ; de pildă, la 25 VII 1799, un locuitor din Suduleni vinde unor locuitori din Tătărani „naște meri i naste pruni…, anume meri doozeci și șapte, dimpreună cu prunii ce s-au aflat partea mea i cu peri, cu nuci cu tot, cireși ce să va afla”.
La sfârșitul sec. XIX Suduleni era cătun al comunei Izvoarele
Populația : 1810 — 132 loc. cu 43 case (23 de țigani) ; 1835 nu se indică numărul loc. ; 1838 — 72 fam. cu 315 loc. ;
Școala a fost înființată la 1842 si într-o odaie clădita din nuiele ; aici veneau si elevii din Izvoarele. După reînființarea sa, la 1857, școala funcționa în condiții foarte grele în casa de sfat; spre sfârșitul sec. al XIX-lea, avea sa fie desființată, fiind reînființată cu greu după al doilea război mondial, când funcționa cu un singur post e invadator si cu 4 clase într-un local necorespunzător. La 1922 avea doua Sali de clasa si doi invadatori.
Suprafața comunei Voinești era în 1979 de 8118 ha din care 636 ha pământ arabil, 964 ha pasiuni, 446 ha fânețe, 1127 ha livezi si pepiniere pomicole, 4518 ha fond forestier.
În 1980 funcționau : o moara, 7 unitatea ale industriei cooperatiste, doua unități ale industriei de stat, o stațiune pomicola experimentala(despre care am vorbit la satul Voinești)
Cei 6729 locuitori ai comunei erau repartizați în 2360 gospodarii (1980-1981)
Unități de învățământ, culturale si de asistenta sociala : 7 grădinițe cu 505 preșcolari, 7 scoli cu 964 elevi si 52 cadre didactice, un liceu cu 351 elevi, 4 cămine culturale, doua cinematografe, 10 biblioteci însumând 39382 volume, un dispensar si un spital cu 7 medici.
Dintre realizările mai noi amintim: magazin universal la Gemenea (1976), școala generala la Voinești(1977), alimentarea cu apa la Voinești (1978). etc.…
BIBLIOGRAFIE
I.Rautescu. Documente Dâmbovițene (RI, 1924. P. 278-289) (Gemenea) ;Pentru un belșug de fructe (Stațiunea experimentala pomicola Voinești) („Uzina si Ogorul” 18 VI 1955);Din experiența stațiunii experimentale Voinești (ibidem, 10 V 1958; 14 V 1959; 11 X 1961) : Noi soiuri de pomi fructiferi……”Frumosul de Voinești”; („Agricultura socialista”20 X 1966) vezi si „Munca”,23 IV 1971 : „Dâmbovița” 23 IX 1972 : „Scânteia”, 23 IV 1972 : Ordinul Muncii clasa I – Stațiunea experimentala pomicola Voinești (Scânteia” 23 IV 1972); vezi si „Satul socialist” 15 III 1973 : „Dâmbovița” 12 IV 1976 : 9 VIII 1976 : „Frumosul de Voinești” – 40000 kg la ha (ibidem, 22 X 1978 : Pentru rezultate remarcabile în sporirea producției de fructe, Stațiunii de cercetare si producție pomicola Voinești i s-a conferit titlu de „ Erou al Muncii Socialiste” („Dâmbovița” 18 II 1978) ; Liceul agricol Voinești, Târgoviște 1974 ; Stațiunea de cercetări pomicole Voinești – 25 de ani de munca si creație în pomicultura, buc. Redacția revistelor agricole, 1974 ; Pârvan Dobrin. Marturii documentare privind situația moșnenilor din satul Gemenea în primele trei decenii ale XIX („Valahia”, 1976, p. 169 – 179) Vornicul Mărgineanu, vezi I.L. Caragiale
